Se schimbă pensiile românilor în 2023, decizia vine de la Bruxelles. Toți pensionarii trebuie să știe anunțul de la Guvern
Autoritățile române se află sub o presiune teribilă pentru a reforma sistemul de pensii din România. Alternativa implică pierderea unor sume de bani fabuloase sub formă de fonduri europene din PNRR.
Din păcate, cea mai recentă tentativă de reformare a picat testul Curții Constituționale a României și se întoarce în Parlament. Până să vedem însă recalcularea pensiilor aflate în plată și o eventuală sau parțială desființare a pensiilor speciale, urmează noi negocieri cu Comisia Europeană. Nimic nu se întâmplă cu pensiile românilor fără aprobarea oficialităților de la Bruxelles.
Ce se întâmplă cu pensiile românilor
După decizia CCR, următoarea etapă este renegocierea Legii pensiilor cu Comisia Europeană, iar premierul Marcel Ciolacu a insistat pe faptul că aceasta este următoarea etapă și că eliminarea sau modificarea pensiilor speciale nu se poate face fără.
Vom avea o negociere la Comisia Europeană. În momentul în care eu am intrat cu legea în Parlament și ne-am asumat-o pe coaliție, legile erau cele negociate cu Comisia. Dacă se aduc modificări, vom reîncepe negocierile cu Comisia. Eu nu discut decizia CCR.
Vom intra în Parlament, vom face modificările și vom trece legea în sesiune specială, dar înainte de asta vom renegocia obiecțiile făcute de CCR. Eu nu sunt angajatul UE. Sunt angajați care văd anumite aspecte, eu nu comentez deciziile UE, îi rog să nu comenteze nici ei deciziile CCR”, a spus Marcel Ciolacu.
În același context al emisiunii Gândurile lui Cristoiu de pe Aleph News, premierul a insistat pe ieșire la pensie mai devreme a unor angajați care nu ar trebui să aibă acest drept.
„Fiecare are drepturi constituționale, există o decizie peste decizia CCR, a CJUE, ca să putem comenta? Nimeni nu pierde, este o proiecție până în anul 2035. Să vă dau câteva exemple la pensiile speciale. Sunt militari pe teatrele de operațiuni, așa decide statul român, au pensie mai mare și ies și mai devreme la pensie.
Spuneți-mi si mie de ce personalul de la resurse umane iese mai devreme la pensie. Nu avem nimic cu poliția, de ce cineva care eliberează buletine trebuie să iasă mai devreme la pensie? Nu am simțit o agresiune din partea Comisiei pentru acest aspect, de când sunt prim-ministru”, a spus Ciolacu.